A winter wonderland and the little things in life

 

DSC07604

DSC07626

I surely wouldn’t have minded such a weather around Christmas instead of late January to almost mid February, but, hey, better late than never, right? Although it’s freezing cold like 24 hours out of 24, it sure is nice to say at least to have such a view when you look out of your window or when you get outside. It’s slowly becoming a battle walking through the fresh snow early in the freezing cold morning and then having to endure the coldness in the classroom (I’m not sure whether after 6 hours I can still claim “It’s cold outside”; I’m just super excited to get rid of the cold inside – blame the age of the building), then coming home, hoping to get a couple of hours with a blanket keeping me warm and a good book or movie. As it turns out, I can’t actually do that more than once a week, that being the weekend, because I have other priorities right now. But it sure feels good watching two or three episodes of “Grey’s Anatomy” in a row on a calm Saturday evening, it is like a little reward.

 

Ce bine ar fi fost să ningă de Crăciun, şi nu în perioada asta, dar mai bine mai târziu decât deloc, nu? Şi chiar dacă e îngrozitor de frig zi şi noapte, e minunat să scoţi capul pe geam sau pe uşă şi să te bucuri de o asemenea privelişte. Dar fiecare zi devine un soi de luptă: să mergi prin zăpada ce abia s-a aşezat pe jos dis de dimineaţă, când e groaznic de frig, apoi să înduri frigul din sala de clasă ( după şase ore la şcoală nu ştiu dacă mă mai gândesc la cât de frig e afară; pur şi simplu mă bucur că am scăpat de frigul din clasă  - asta păţeşti când clădirea este prea veche) şi apoi ajungi în sfârşit acasă, sperând să te bucuri de vreo două ore citind o carte bună, acoperită până la gât în plapumă ca să scapi de frigul ce ţi-a intrat până în oase. Aşa ceva nu pot face însă decât o dată pe săptămână, în weekend, pentru că am alte lucruri sunt prioritare momentan. Şi, până la urmă, este un fel de recompensă să te uiţi la trei episoade din Anatomia lui Grey” sâmbăta seară.

 

                                                                                 *         

 

DSC07634

Talking about books, I’ve just read one that I have from the high school’s library. It’s a theater play, a drama, and it’s really good. But there was something different that struck me while reading it, beyond the great quotes, the unique style of writing or the interesting characters and unexpected plot towards the second half. I’ve almost forgot what a special feeling it is to go through the pages of a library book.

Dacă tot a venit vorba de cărţi, tocmai am citit una împrumutată de la biblioteca liceului. Este o piesă de teatru, o dramă, foarte interesantă. Dar m-a uimit ceva în timp ce citeam cartea, dincolo de citatele extraordinare, stilul unic de a scrie al lui Camil Petrescu, personajele complexe şi întorsăturile de situaţie din a doua jumătate a cărţii. Aproape că am uitat sentimentul care te încarcă atunci când frunzăreşti paginile unei cărţi de la bibliotecă.

DSC07636

Certain pages were covered in stains, making the words a little bit harder to read. But it was like those who had previously read the book felt the need to “mark” their process of reading. And to state what “ingredient” they used to do so. Coke, decaf and something else that I just can’t make out from the author’s writing. Three pages, three different people, three different times, I suppose. It’s like the Universe is telling me “Look, other have been here before you and they kept going. They saved the moment in their memory box deep down their soul, and so will you and many others that will follow.”

Anumite pagini erau pătate, un pic dificil de citit de altfel. Dar e ca şi cum cititorii dinaintea mea au ţinut morţiş să marcheze într-un fel sau altul faptul că au citit. Şi să specifice ce „ingredient” au folosit. Cola, cafea fără zahăr şi încă ceva indescifrabil pentru mine. Trei pagini, trei oameni diferiţi, trei timpuri diferite, cred. E ca şi cum Universul mi-ar spune „ Uite, şi alţii au fost aici înaintea ta şi au depăşit momentul. L-au păstrat bine în cutia cu amintiri din adâncul sufletului, la fel cum vei face şi tu, şi mulţi alţii după tine.”

    

                                                                                          *

 

DSC07610

Funny and interesting

DSC07468

Wow! The first month of the year just went by! I think that as I grow up (or grow old, as some say), I start to realize how fast time flies by. Like really, really fast. And it’s not that I didn’t do anything this past month, I just feel I didn’t do anything for me. Or the others around me. And this feeling kind of irks me… That until July this year I won’t exactly do much for me; that if you don’t take into account studying for the exams…What feels different is the fact that I didn’t start the new year with resolutions; I just take it one step at a time and see how things work best for me. Why would I write a list of things I’ll probably never do when I can write at the end of the year a list with the things I actually did?

Although school started a couple of weeks ago, I still miss the coziness of the late December and early January mornings, spent with a cup of hot chocolate, wrapped up in a blanket next to our Christmas tree in the living room that had such a Christmassy scent …

A şi trecut prima lună a anului… Pe măsură ce cresc (sau chiar îmbătrânesc, ar zice unii) îmi dau seama cât de repede trece timpul. Poate prea repede. Şi nu e neapărat vorba că am sentimentul de a nu fi făcut nimic în luna care tocmai a trecut, dar pur şi simplu nu am făcut mai nimic pentru mine. Sau pentru cei apropiaţi mie. Şi nu e un sentiment plăcut…sa ştiu că până în iulie nu voi face aproape nimic în afara orelor, zilelor, săptămânilor de studiu pentru examen…Şi ar mai fi ceva diferit: faptul că nu mi-am propus nimic la începutul anului; într-un fel, las lucrurile să meargă în ritmul lor. Până la urmă, de ce aş face o listă cu lucruri pe care probabil nu voi ajunge să le fac, când pot face o lista cu ce am făcut la sfârşitul anului?

Şi chiar mi-e dor de dimineţile de la sfârşitul lui decembrie, şi de cele de la începutul lui ianuarie, când eram în vacanţă şi mă bucuram de o ciocolată caldă la căldura unei pături lângă bradul de Crăciun…şi mirosea a Crăciun în sufragerie mult după ziua cea sfântă…

DSC07543